HOTEL TRAIAN Iasi, Romania
Oraşul a avut nucleul iniţial pe prima terasă a Bahluiului, în apropiere de locul unde acesta primeşte apele pîrîului Nicolina. Ulterior şi-a mărit treptat aria în şesul Bahluiului şi pe versanţii a şapte dealuri (Copou, Şorogari, Miroslava-Galata, Cetăţuia etc.). Numeroasele descoperiri arheologice dovedesc că aceste locuri au fost locuite neîntrerupt încă din paleolitic. S-au identificat, de asemenea, multe aşezări datînd din secolele VII-XIV, ceea ce demonstrează că teritoriul viitorului oraş era intens locuit. Potrivit ultimelor descoperiri, procesul de naştere a oraşului medieval a avut două faze: prima, înainte de a se stabili aici reşedinţa domnitorilor Moldovei, cînd Iaşii devin centrul economnic al regiunii; a doua, după construirea curţii domneşti, la începutul al XV-lea, cînd s-a produs accelerarea procesului de urbanizare. Documentele vremii îl menţionează ca tîrg în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, ca punct de vamă în 1408 şi ca oraş în 1415 şi 1434, cînd exista aici o curte domnească. Capitala Moldovei din secolul al XV-lea pînă la 1859, Iaşul a cunoscut o dezvoltare mai accentuată îndeosebi din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, cînd domnia a renunţat la sistemul de conducere a statului prin deplasări periodice la diferite curţi din ţară, stabilindu-se definitiv în acest oraş. În această calitate, localitatea a trăit din plin toată istoria zbuciumată a Moldovei, cu multe vicisitudini pricinuite de turci, tătari, poloni sau cazaci, care au ars şi prădat oraşul în 1538, 1577, 1616, 1650, 1686 şi 1821. Domnia lui Vasile Lupu (1634-1653) s-a răsfrînt în înfăţişarea oraşului, care a fost îmbogăţit cu noi edificii. Dezvoltarea aşezării a continuat şi în secolul al XVIII-lea, în 1776 semnalîndu-se existenţa a 30 de bresle ale meşteşugarilor şi negustorilor ieşeni. Încă din secolul al XVII-lea, Iaşul a fost un mare centru de cultură: aici au funcţionat prima tipografie din Moldova şi prima şcoală superioară (Academia Vasiliană); aici au trăit şi scris Grigore Ureche, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Ion Neculce. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea a luat fiinţă gruparea cultural-literară Junimea, care a reunit nume de mare prestigiu ca Titu Maiorescu, MIhai Eminescu sau Ion Creangă. În istoria oraşului sunt consemnate numeroase incendii (1776, 1822, 1827, 1838, 1844 etc.) care au distrus o parte însemnată din vechile construcţii. În primele decenii ale secolului al XIX-lea s-au luat cele dintîi măsuri de modernizare a aşezării, care avea aspectul unui sat mare, cu spaţii verzi foarte întinse. În 1806 au apărut primele felinare pentru iluminarea oraşului; în 1833 a început pavarea străzilor; în aceeaşi perioadă s-au luat măsuri pentru regularizarea cursului Bahluiului şi s-a instituit paza contra incendiilor.
Oraşul a avut nucleul iniţial pe prima terasă a Bahluiului, în apropiere de locul unde acesta primeşte apele pîrîului Nicolina. Ulterior şi-a mărit treptat aria în şesul Bahluiului şi pe versanţii a şapte dealuri (Copou, Şorogari, Miroslava-Galata, Cetăţuia etc.). Numeroasele descoperiri arheologice dovedesc că aceste locuri au fost locuite neîntrerupt încă din paleolitic. S-au identificat, de asemenea, multe aşezări datînd din secolele VII-XIV, ceea ce demonstrează că teritoriul viitorului oraş era intens locuit. Potrivit ultimelor descoperiri, procesul de naştere a oraşului medieval a avut două faze: prima, înainte de a se stabili aici reşedinţa domnitorilor Moldovei, cînd Iaşii devin centrul economnic al regiunii; a doua, după construirea curţii domneşti, la începutul al XV-lea, cînd s-a produs accelerarea procesului de urbanizare. Documentele vremii îl menţionează ca tîrg în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, ca punct de vamă în 1408 şi ca oraş în 1415 şi 1434, cînd exista aici o curte domnească. Capitala Moldovei din secolul al XV-lea pînă la 1859, Iaşul a cunoscut o dezvoltare mai accentuată îndeosebi din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, cînd domnia a renunţat la sistemul de conducere a statului prin deplasări periodice la diferite curţi din ţară, stabilindu-se definitiv în acest oraş. În această calitate, localitatea a trăit din plin toată istoria zbuciumată a Moldovei, cu multe vicisitudini pricinuite de turci, tătari, poloni sau cazaci, care au ars şi prădat oraşul în 1538, 1577, 1616, 1650, 1686 şi 1821. Domnia lui Vasile Lupu (1634-1653) s-a răsfrînt în înfăţişarea oraşului, care a fost îmbogăţit cu noi edificii. Dezvoltarea aşezării a continuat şi în secolul al XVIII-lea, în 1776 semnalîndu-se existenţa a 30 de bresle ale meşteşugarilor şi negustorilor ieşeni. Încă din secolul al XVII-lea, Iaşul a fost un mare centru de cultură: aici au funcţionat prima tipografie din Moldova şi prima şcoală superioară (Academia Vasiliană); aici au trăit şi scris Grigore Ureche, Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Ion Neculce. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea a luat fiinţă gruparea cultural-literară Junimea, care a reunit nume de mare prestigiu ca Titu Maiorescu, MIhai Eminescu sau Ion Creangă. În istoria oraşului sunt consemnate numeroase incendii (1776, 1822, 1827, 1838, 1844 etc.) care au distrus o parte însemnată din vechile construcţii. În primele decenii ale secolului al XIX-lea s-au luat cele dintîi măsuri de modernizare a aşezării, care avea aspectul unui sat mare, cu spaţii verzi foarte întinse. În 1806 au apărut primele felinare pentru iluminarea oraşului; în 1833 a început pavarea străzilor; în aceeaşi perioadă s-au luat măsuri pentru regularizarea cursului Bahluiului şi s-a instituit paza contra incendiilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu